miercuri, 8 august 2018

Cat e de liniste!

Bine v-am regasit. Apas incet tastele, azi sotul meu e cel care nu se simte prea bine. Avem in plan sa facem chifle in aceasta dimineata, dupa micul-dejun. Daca totul va fi bine, diseara vom posta al treilea nostru “foto-reportaj”, pe care va invitam sa-l vedeti. “Altfel din cuvinte, nu te putem sprijini” Intr-un comentariu al sau de ieri, asta imi spunea Dana, si i-am simtit regretul pentru limitele omenesti. Eu insa nu am creat acest blog sa cersesc si sa culeg foloase de la voi, nici pentru ca ma dadea talentul afara din casa si nici pentru ca n-aveam ce face cu timpul meu. Fiecare dintre care ma cititi, dar FIECARE, faceti insa pentru mine si sotul meu mai mult decat veti sti vreodata. In toamna trecuta, pentru a strange bani pentru biblioteca (200 ron la absolvire), ne-am inscris la un curs de informatica ce se tinea intr-un sediu aflat la o distanta imposibila de casa noastra, schimbam trei mijloace de transport pentru a ajunge si trebuia sa traversam sine de tramvai si intersectii cu un scaun rulant prost care ne sporea amandurora efortul. Cursul incepea la ora 16 iar noi plecam si veneam cu transportul in comun. Cand s-a facut prea frig si ploua, am renuntat, plini de regret. Ni s-a oferit la sfarsitul acestui Mai invitatia de a participa la un alt curs, social-media, in aceeasi idee a dezvoltarii unei alte oportunitati pentru o posibila suplimentara sursa de venit. Cursul nu s-a mai tinut dupa prima lectie de prezentare si daca noi suntem azi unde suntem, voua v-o datoram. Fidelitatea si interesul vostru ne stimuleaza nu doar sa ne dezvoltam  disciplina, dar sa fim creativi si-n acest fel sa progresam. Ne uneste pe noi intre noi si pe noi cu voi, niste oameni care, in fiecare zi mai multi, ne dati creditul vostru. Pentru niste persoane vulnerabilizate de dizabilitati, va imaginati cat conteaza. Eu nu voi fi niciodata Alma-Nahe, sau Flavius Obeada, sau Valeriu Barbu, sau Road to Sophistry pe care-i apreciez enorm, voi fi doar Ioana, iar Greenleaffy voi fi doar cat veti vrea sa fiu. Va multumesc , o zi perfecta.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu