Ce sa (nu) cerem

Asteptarile (mai ales acelea care depind strict de alte persoane) mi se par unele din cele mai otravitoare lucruri pentru suflet si pentru minte. Fiindca atunci cand nu le capatam, cand nu le avem, suferim. Unii mai putin, altii mai mult. Mie mi-a fost dat sa ma gandesc prea mult la unele lucruri, sa astept poate (prea) mult de la alti oameni, astfel incat, atunci cand asteptarile mi-au fost inselate, am suferit. Se spune ca nu e prea bine sa te gandesti la unele lucruri. E mai bine sa lasi unele lucruri sa treaca pe langa tine, sa nu te afecteze esecul. Sa traiesti in prezent fara a diseca trecutul sau viitorul.  E bine oare, insa, sa nu depindem afectiv de cei din jurul nostru? O prietena mi-a spus de curand ca pentru ea indiferenta, impolitetea si/sau aroganta sunt declaratii de razboi. Dar oare nu asa suntem noi construiti, sa depindem afectiv de alti oameni? Atunci cand insa facem cernerea si “stabilim” ce sa cerem celor apropiati, pe ce ar trebui sa punem mai mult accentul? Fiindca niciodata (cred) nu vom putea obtine totul de la un singur om. Imi amintesc (amuzandu-ma intr-un oare fel acum) de momentul cand fratele meu si-a intemeiat propria familie si de faptul ca eram geloasa caci atentia lui vis-a-vis de mine s-a diminuat. Am inteles greu atunci ca NU trebuie sa-i cer un comportament identic ca acela de cand era burlac si ma rasfata mult mai tare. Exemplul de mai sus e unul din acelea: asa nu. Anumite lucruri nu trebuie cerute in exces de moment ce, conform legii firii, anumite relatii isi schimba total “prevederile contractuale”. Dar cand vine vorba de ce sa cerem, cum punem etichetele? Ce e imperios sa ni se ofere? Ce ar trebui sa ignoram din ce nu ne prea convine?