luni, 31 decembrie 2018

“Nu exista povara mai grea decat recunostinta.” Din ciclul “Cogito”: Recunostinta. Duzina de cuvinte

Am citit si astazi cateva proverbe turcesti, despre recunostinta. Voi scrie textul meu pentru duzina, pornind de la unul din acestea: “Nu exista povara mai grea decat recunostinta.” Eu nu sunt usa de biserica si, asa cum m-am descris nu o data, sunt destul de autocritica si destupata la minte ca, deslusind in caracterul meu raul, sa-l iert si la ceilalti. Port cu mine in suflet, oriunde m-as duce, o nevazuta desaga (compartimentata eficient, pentru a evita “desisul” cumulat de altfel in oricare din gentile mele), experientele mele de viata, cu beneficiile si pagubele lor, cu amintirea celor care au mai fost implicati si a felului in care au fost. Spun deschis acum ca, in desaga aceasta, am simtit cateodata mai greu de dus, recunostinta. Nu pentru aceia care, din pornirea sufletului lor curat, dezinteresati si plini de daruire m-au ajutat, ci pentru cei care m-au descumpanit mai apoi, cand au inceput a ma lua la descuamat, cojind din mine, cu reprosuri- si regrete, mai stii?- ceea ce-mi dadusera candva. Ca o desprindere din acest proverb, as extrage concluzia ca eu nu percep mai niciodata recunostinta ca o povara, ba, dimpotriva. Daca as face un desen al recunostintei, acesta ar reprezenta inima mea, si nu stilizata, ci ca o radiografie a acestui organ simbolic pentru sentimentele noastre bune. Recunostinta, are chiar gust bun, de desert, cand nu iti este nici cersita, nici impusa. Va doresc sa nu intampinati binevoitori care sa va oblige apoi pe viata pentru mana de ajutor, poate nici macar ceruta lor, pe care s-au gandit sa vi-o dea. Acest text a fost scris pentru duzina de cuvinte a clubului psi.  Ati citit deja toate textele celorlalti participanti? Daca nu, va invit s-o faceti acum.