miercuri, 20 noiembrie 2019

Iesirea Romaniei la stevie…

Romanul, in pesimismul, in fatalismul lui mioritic are o vorba: sa trec eu de iarna asta si o sa vad eu ce o sa mai fac… Bun… Uite ca a mai trecut o iarna, dupa calendar. Si acum? Incotro? Daca spaima cea mai mare a rumanului, iarna, se va fi dus, adica ce-i mai greu, carevasazica de acum, gata, nu ne mai opreste nimic din parcursul nostru fara de griji! Dincolo de naivitatea credintei asteia care, e adevarat, ne face pe noi ca natie sa supravietuim iernilor, e un adevar la mijloc. De acum incepe sa dea firul urzicilor, al steviei sau lobodei. al spanacului… Si, ca in orice vremuri de restriste putem lua drumul padurii sa ne iasa de-o fiertura acolo. :) Da, padurea-i frate cu romanu' da' nu iarna!  Avem acum ocazia sa redevenim un popor vegetal, vorba Blandianei… Atit de vegetal incit clanul Basescu & Boc & Geoana sa se poata misca in voie, sa-si poata intregi deplin organigramele bugetare cu rude, vai! doar colaterale si de gradul V, intru rezolvarea deplina a planului anticriza! Iesirea Romaniei la stevie (rumex patientia – nume predestinat, un fel de rumega in pace! :) ) ne va reda funciara rabdare de a inghiti totul mai usor, eventual totul asortat cu putina mamaliga: criza, campaniile electorale, somajul, nesimtirea, jafurile la drumul mare, umilinta, moartea cu zile, FMI-ul, guvernul mondial, Biserica, minciuna, inflatia, promisiunile, obrazul gros… Da, verdeata asta o sa ne mai subtieze un pic singele si ne vom accepta si mai usor soarta de mioritici ce suntem. Nu, toata lumea poate sta linistita, nu ne vom rascula, nu ne vom revolta, nu vom incerca sa intelegem, vom sta cuminti, la soare… Si mai intram si-n post! Asa ca iesirea Romaniei la stevie trebuie privita ca o mare usurare, chiar daca, de fapt, lucrurile vor sta chiar mai rau… Important e ca pina la iarna cealalta mai e timp destul pentru propasirea tarii sub atenta indrumare a iubitilor conducatori. Dincolo de parabola asta cu primavara verde care ne reda optimismul si pofta de viata, am fost azi dupa ceva martisoare. Trist peisaj. Acum ceva ani remarcam nevoia de originalitate si de frumos a facatorilor si vinzatorilor de mici podoabe cu snur, ba chiar gaseam pe corso acele unicate de fond plastic, cu nume hazlii. Acum, martisorul e doar o afacere cu kitsch-uri en-gros vindute de tarabagii sictiriti, alaturi de ciorapi si chiloti la trei lei gramada. Nu am gasit ceva sa-mi  atraga atentia asa ca m-am multumit cu niste zambile. Politistii (comunitari si militisti) scosi, simbata dimineata in complexa actiune impotriva cuiburilor de criminalitate organizata, sa verifice vinzatorii ambulanti la… martisoare,  cred insa ca au avut de unde alege, pe indelete… :) Si daca tot putem striga A venit primavara!, cu suficient dor si ironie, sper ca am nimerit macar… martisorul muzical. Initial, pornind de la stevie ma gindeam la regretatul Stevie Ray Vaughn, la Tudor Gheorghe, la Laura Pausini sau macar la premiatul lui Obama: Stevie Wonder, dar… Toate cele bune! About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related

Leacul muscatelor impotriva crizei

Mi-a placut mult o spusa a actorului Mircea Diaconu (intre timp devenit si senator PNL de Campulung si Arges): Am ajuns sa ne miram ca prostii in fata muscatelor din Elvetia, dar ale noastre sunt cu mult mai frumoase. Ne-am tampit la cap cu criza asta si am uitat sa traim frumos si sa ne bucuram de begoniile noastre. Mircea Diaconu ne indeamna, asadar, sa traim frumos, sa ne udam muscatele din fereastra, sa bem o tuica, sa ne ocupam de patrunjelul din curte. As zice ca asta e discursul politico-artistic care-mi place pe vremuri de criza. Zilele trecute, am auzit ca guvernatorul BNR, Mugur Isarescu a spus, la Brasov, ca traim cea mai profunda criza din toate timpurile. Genul asta de discurs nu-mi place, pune paie pe foc si nu ofera solutii, chiar daca aici il scot din context si recunosc ca guvernatorul ne-a dat si niste sperante… de primavara. Ce vreau sa spun este ca aceasta criza, pe care eu m-am ferit mereu sa o recunosc in toata taria cuvintului, ne imbolnaveste de un soi de boala crizei. O boala cu simptomele deja cunoscute: depresie, frustrare, dezarmare, moartea sperantei, senzatia inutilitatii, inactiune. Observ, pe strada, cum oamenii (re)devin cenusii, observ in cercurile in care ma misc cum oamenii devin incrincenati si rai, observ cum primavara nu are nicio sansa acum sa ne intre in ginduri. Cred ca nu avem nicio sansa sa ne salvam lasindu-ne sa cadem la pat rapusi de boala crizei. Boala crizei care se propaga ca un virus mortal pe toate canalele media si care devine pretext pentru cele mai grave incalcari ale demnitatii noastre. Veti spune: da ce este de facut cind existenta noastra va deveni doar supravietuire si jungla?. Veti zice: spune-i tu sa traiasca frumos unui somer cu trei guri de hranit acasa si caruia ii bat portareii la usa!. Asa este, aveti dreptate! Tot Mircea Diaconu ma scoate insa din dilema si-mi ofera si solutia refugiului in cultura : „Seara, cand esti asa de disperat dupa o zi de munca petrecuta in Romania, deschizi o carte si intri in alta lume. In aceste vremuri de restriste, propun povestea salvatoare care te scoate din toate necazurile si umilintele cotidiene. In teatru regasesti tot ceea ce ai nevoie, te face sa razi, sa plangi si te echilibreaza(…)…daca tratezi criza ca pe o economisire disperata sau cu o zgarcenie disperata, esti un prost… About these ads Rate this: Share this: Mai mult Like this: Like Be the first to like this.