Portret de femeie

Până nu demult nu îmi plăceau fotografiile. Mai exact, să mi se facă fotografii. Poate din complexe, din lipsă de încredere în sine, pentru că nu mă credeam fotogenică. N motive. Însă la un moment dat, a trebuit să particip la o întreagă sesiune foto pentru o revistă, căci eram unul dintre personajele principale ale poveştii cu jocuri de masini.

Aveam emoţii pentru că peste două zile era o zi mare de curăţenie naţională, pentru că mai aveam zeci de lucruri de făcut, pentru că deşi era 9 dimineaţa (l-am rugat pe fotograf să mă trezească, să se asigure că ajung :) ) ), deja telefoanele sunau întruna şi mă conectau la o altă lume, parca ma aflam intr-o lume virtuala, ca in acele jocuri cu masini.

Şedinţa foto: în locul din Bucureşti în care mie îmi place, un loc frumos, cum mi-ar plăcea mie să găsesc mai des prin România. Răspunsul a venit firesc: parcul Bordei.
Am vrut să fiu eu însămi şi nu a ieşit deloc aşa. Un om trist şi îngândurat, care parcă avea în spate povara întregii lumi.

A urmat la scurtă vreme o sesiune foto pentru job, pentru care iar îmi făceam scenarii, gânduri. Însă pusă în faţa faptului împlinit, au dispărut emoţiile, am lăsat deoparte fricile şi am fost eu. Şi a ieşit bine :)